E focul care te ajută să duci la capăt orice acțiune benefică, fără fluctuații, e focul care te face să îți ții cuvântul dat și să îți respecți promisiunile, care te face să lupți cu onoare și demnitate, să fii vertical.
Fiind atentă, pe parcursul zilelor observam că în interior era prezentă o cumințenie ce mă ajuta să fiu mai lucidă și să trec mai ușor peste toate evenimentele – atât cele externe cât și cele legate de mine.
Instantaneu am simțit cum întreaga mea ființă îmbrățișează realitatea tainică și misterioasă a lui Dumnezeu, că mă expansionez la nivelul inimii spirituale și trăiesc clipa prezentă.
În anumite clipe am descoperit chiar eternitatea și comuniunea cu Dumnezeu, în altele am savurat iubirea, fericirea, puritatea și multe alte nuanțe ale sufletului.
Simțeam de parcă am trăit atât de intens și plenar clipa încât ea nu mai putea zbura instantaneu ci o puteam dilata la infinit, astfel încât aveam dintr-o dată foarte mult timp.
Am început să am o cu totul nouă percepţie asupra trupului meu. Mi-l simţeam într-un anume mod gol, transparent, nu mai aveam percepţia de trup fizic ...
Percepţia acelei energii asemeni trăsnetului a persistat o vreme, ca apoi să dispară şi să încep să-L simt pe Dumnezeu în mine însămi ca fiind cel care în realitate medita.
... această afirmaţie cum că Dumnezeu este peste tot şi se manifestă simultan în tot şi în toate se poate foarte uşor simţi atunci când te abandonezi momentului prezent.
Am impresia că în această săptamână am trăit câţiva ani condensaţi în care parcă am experimentat toate sentimentele dumnezeiești în acelaşi timp, în simultaneitate.
De data aceasta am avut percepția lui Dumnezeu în fiecare ființă umană ca fiind simultană și în același timp acest contrast cu eternitatea era și mai puternic.