Relatări

8 iunie 2020

Îmi simt sufletul vibrând şi radiind

În a doua parte corpul a inceput să-mi vibreze iar la nivelul fiecărei celule am simţit un melanj de efervescență, entuziasm, elan şi dor de Dumnezeu.
7 iunie 2020

Inundată de iubire şi lumină

Sinele Suprem mi-a fost alături până când egoul s-a făcut mic şi n-a mai încăput în suflet decât iubirea.
7 iunie 2020

Un foc intens, mistuitor al iubirii şi aspiraţiei

În mediația de astăzi am simțit copleșitor prezența mamei divine Maha Shakti, Duhul Sfânt...
7 iunie 2020

Inima mea este îndrăgostită de Dumnezeu şi nu poate fără El

Orice durere fizică, sufletească, mi se alină prin aceste meditaţii cu atributele dumnezeieşti.
7 iunie 2020

Copleşită de iubirea pentru Dumnezeu

Energia urca cu entuziasm spre Dumnezeu Tatăl pe care inima mea Îl striga de mai multe ori „Iubitul meu Tată!”.
7 iunie 2020

O fuziune amoroasă suavă, dulce…

Încântător este faptul că aceste energii dumnezeieşti ne transformă practic vieţile!
7 iunie 2020

Firesc integrat în curgerea vieții

Comuniunea cu Atributul Dumnezeiesc al Armoniei Dumnezeieşti m-au ajutat ca săptămâna aceasta să experimentez multe momente de integrare și grație dumnezeiască.
7 iunie 2020

Mă simt mai curată și mai ușoară

Pe parcursul acestor meditații am mai simțit şi propulsarea a tot ce este jos către planuri mai elevate, un calm lăuntric deosebit și unele conștientizări.
7 iunie 2020

Am perceput armonia între minte şi suflet

...o centrare în Sine care mi-a dăruit o stare de armonie, imobilitate, stabilitate, permanenţă, infinit...
7 iunie 2020

Eram un releu ce emitea iubire, armonie, compasiune, pace

Pe lângă faptul că a fost superb, astăzi – în meditația cu Atributul Dumnezeiesc al Armoniei Dumnezeieşti am perceput o schimbare radicală a modului în care am simțit meditația.
7 iunie 2020

Dumnezeu cântă la inima mea

Am fost proiectată în univers, fiind martoră la armonia și perfecțiunea lui.
1 iunie 2020

Am descoperit cum e să trăiești raiul pe pământ

Am trăit stări de minunare și încântare fără margini să descopăr arhetipul feminin prezent în noi toate, manifestat într-un mod unic și perfect.
1 iunie 2020

Ce Grație să fii una cu Atotputernicul Dumnezeu – Singurul și Unicul

Magnific acest Atribut Dumnezeiesc al Unicității Dumnezeiești! Atât de multă Măreție și Sacralitate!
1 iunie 2020

Tot ce există este UNIC

Unicitatea Dumnezeiască m-a făcut să intuiesc puterea dumnezeiască creatoare, infinită a lui MahaShakti...
1 iunie 2020

Frumusețe indescriptibilă

Cumva, realizam scânteia care mă unește cu El. Și nu mai puteam fi critică sau auto-critică pentru că simțeam că așa e bine să fie acea situație, acea persoană.