Relatări

La sfârșit Dumnezeu m-a îmbrățișat cu totul... a fost copleșitor. Dar în același timp îmbrățișarea a fost reciprocă, căci Dumnezeul din mine răspundea cu aceeași intensitate.

... spre sfârșitul meditaţiei brusc am translatat într-un spaţiu care deborda de profunzime, mister şi de o fericire atât de caldă şi de intimă, profund înălțătoare şi vindecatoare!

Nu mai existam ca individualitate. Eram expansionat, unit cu Dumnezeu.

Am simțit cum branşându-mă la energia subtilă sublimă a perspectivei dumnezeieşti (precum și la toate celelalte energii sublime specifice atributelor dumnezeiești) aleg să dau în mod conștient la o parte toate aceste voaluri ...

... și astfel pe măsură ce facem mai multe alegeri benefice, conștiente, noi putem să ne dăruim clipă de clipă Lui, în orice moment și să facem voia Lui, fiind cu adevărat niște canale dumnezeiești ...

.. şi parcă „văd” creaţia nesfârşită a lui Dumnezeu care ia naştere din această iubire.

Era starea în care toate problemele, întrebările și frământările dispăreau şi mă simţeam ca în paradis.

Am perceput sacrificiul pe care îl face Dumnezeu, cum îmbrățișează tot și toate cele ce există cu iubirea și compasiunea Sa infinită.

Am simtit cum Dumnezeu trăieşte apoi prin mine, arătându-mi viaţa trăită din perspectiva Sa ca perfectă integrare.

Era ceva firesc – inima, sufletul, etc. erau îndumnezeite.

Ştiu doar că nici lacrimile care-mi curgeau (fără să înţeleg de unde atâtea) nu sunt suficiente pentru a exprima starea mea de beatitudine