... o stare pură de ortodoxism, de trezire a sufletului şi dorinţa profundă ca Dumnezeu să mă ierte pentru păcatele mele. M-am rugat cu lacrimi să mă ierte şi să nu mă lase.
Întreaga zi a fost ca un film în care „personajele” (care în mod normal poate nu ar fi ieşit prin nimic în evidenţă) le-am resimţit ca fiind marea masă tăcută şi plină de bun simţ a acestui popor ...
Nimic nu e mai sublim decât această aspiraţie spre îndumnezeire, spre a ajunge una cu Dumnezeu, să fii un releu dumnezeiesc, un canal dumnezeiesc prin care El să se manifeste în permanenţă.