În meditația din această seară am simțit raportându-mă la Dumnezeu o stare unitară de coerență, de coeziune în care nu existau lucruri disparate.
Conex cu acest aspect la nivelul ființei mele am trăit o stare de profunzime și de centrare în inimă. Cred că inima (sufletul) este sediul de unde lucrurile încep să aibă tot mai mult sens și corerență iar descoperirea unității dumnezeiești de la nivel macrocosmic echivalează cu o plonjare tot mai adâncă în acest sediu al propriei ființe.
Mulțumesc!
C. I., grupa 14, Bistrița