În ființa mea s-a trezit o stare de triumf dumnezeiesc exemplar
6 iulie 2021Umilința înseamnă acceptarea unității cu toate ființele umane
13 iulie 2021O stare de pace și putere interioară
Atributul Dumnezeiesc al Invulnerabilității Dumnezeieşti
Am simțit o revărsare de energie purificatoare și protectoare de la nivelul centrului suprem sahasrara cuprinzându-mi întreaga ființă ca un scut protector.
Am simțit o stare de forță interioară de a face față cu bine oricărei încercări și oricăror probleme avându-L pe Dumnezeu aproape, ca și cum „mâna lui Dumnezeu” mă protejează în orice împrejurare, oricât de dificilă și grea, căci totul în Creație are un sens dumnezeiesc și nimic nu este la întâmplare.
Dar cea mai profundă înțelegere și revelație a fost aceea că nimic nu se petrece fără Voia Lui Dumnezeu, ceea ce mi-a amintit cuvintele lui Iisus care a spus vorbind despre vremurile din urmă ale veacului acestuia: „Nici un fir de păr din capul vostru nu se va clinti fără știrea Mea” (Evanghelia după Luca, capitolul 21). Această revelație mi-a adus o stare de pace și putere interioară, căci absolut totul este până la urmă conform Voii Atotputernice a Lui Dumnezeu, iar avându-L pe Dumnezeu mereu aproape, suntem invulnerabili.
Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru protecția infailibilă și pentru că mă ajută să am deplină încredere în El!
D. C., grupa 25, Danemarca