Inima mea cerea frenetic o cunoaştere intimă a lui Dumnezeu

La foarte scurt timp după ce am început meditaţia la unison, am simţit prezența inefabilă şi grandioasă a lui Dumnezeu Tatăl şi un sentiment copleşitor a irupt în fiinţa mea, şi anume acela că Dumnezeu este şi va fi în veşnicie singurul învingător. În acelaşi timp am simţit cum în inima mea creştea un dor nestăvilit de Dumnezeu, o aspiraţie, o căutare atât de frenetică a Sa, încât am simţit că nu îmi mai doresc nimic. Lacrimi de iubire şi de ardoare m-au inundat în faţa prezenţei Sale. Simţeam că în mine toate s-au stins (cel puţin pe moment) şi a rămas numai dorinţa foarte intensă şi vie de a mă uni cu Dumnezeu. Inima mea cerea frenetic o cunoaştere intimă a lui Dumnezeu, nu îmi doream doar să-L simt, ci să-L cunosc în intimitatea Sa, simţeam că inima mea doar astfel poate fi hrănită şi împlinită cu adevărat. Aspiraţia mea pentru şi către Dumnezeu a luat proporţii atât de mari, încât lacrimile nu încetau şi simţeam ca fiinţa mea se sfărâma în bucăţi datorită acestui plâns plin de o sete foarte intensă pentru El.

Am început să simt cum Dumnezeu coboară în fiinţa mea prin creştetul capului şi se revelează în inima mea ca fiind o imensă şi copleşitoare iubire, moment în care am fost inundată de o emoţie greu de descris.

Am început să percep energia Atributului Dumnezeiesc al Victoriei Dumnezeiesti ca fiind o energie invincibilă, chiar teribilă, însă plină de umilinţă şi iubire, căreia nu-i poate sta nimic în cale şi căreia nimic nu i se poate opune în realitate. Am avut revelaţia că El întotdeauna învinge tocmai prin faptul că El este în tot şi în toate. Am continuat să mă abandonez plină de ardoare pentru Cel căreia îi spuneam întruna în inima mea „iubitule, iubitule, iubitule” şi mă simţeam îmbătată de o aleasă fericire, mă extazia ardoarea față de Dumnezeu pe care Îl recunoşteam în inima mea ca pe iubitul de care eram atât de însetată în realitate şi de care am uitat adesea.

Am continuat meditaţia aproape o oră şi înspre finalul ei, când am intenţionat clar să dăruiesc planetei Pământ tot ceea ce mi s-a oferit, am fost copleşită atât de puternic şi brusc de revelaţia că tot ceea ce mi se oferise, tot ceea ce eu eram în acele momente, tot ceea ce trăiam cuprindea, îmbrăţişa deja absolut totul, şi nu doar planeta Pământ. În acel moment am simţit iar ca fiinţa mea parcă se rupe, se dezintegrează datorită lacrimilor intense care iar m-au cuprins în faţa acestei prezențe de nedescris a lui Dumnezeu.

Am deschis apoi uşor ochii şi L-am „văzut” pe Dumnezeu, era peste tot, şi aici nu este vorba că L-am văzut cu ochii fizici, însă acesta a fost sentimentul: că Îl văd pe Dumnezeu cu ochii deschişi. Am închis imediat ochii pentru că eram copleşită şi m-am adâncit în extazul Său, atât cât am putut şi cu toate puterile mele.

Ş. B., grupa 17, Bucureşti