Am început să am o cu totul nouă percepţie asupra trupului meu. Mi-l simţeam într-un anume mod gol, transparent, nu mai aveam percepţia de trup fizic ...
Percepţia acelei energii asemeni trăsnetului a persistat o vreme, ca apoi să dispară şi să încep să-L simt pe Dumnezeu în mine însămi ca fiind cel care în realitate medita.
... această afirmaţie cum că Dumnezeu este peste tot şi se manifestă simultan în tot şi în toate se poate foarte uşor simţi atunci când te abandonezi momentului prezent.
Am impresia că în această săptamână am trăit câţiva ani condensaţi în care parcă am experimentat toate sentimentele dumnezeiești în acelaşi timp, în simultaneitate.
De data aceasta am avut percepția lui Dumnezeu în fiecare ființă umană ca fiind simultană și în același timp acest contrast cu eternitatea era și mai puternic.
În prima parte a meditaţiei am simțit un flux foarte puternic de energie care mi-a invadat toată ființa, apoi o stare de înălţare şi la un moment dat am intrat într-o stare de calm profund, de iubire ...
În prima parte a meditației (la fel ca în prima zi) am simţit că mă expansionez – în spațiu, în a doua parte că merg in profunzime – ceea ce am perceput ca fiind timpul ...
Am reuşit să simt într-o anumită măsură cum este ca timpul să nu existe şi totul să se petreaca simultan, din toate timpurile, din toate universurile...