Ce bine este să te odihnești în Dumnezeu!
19 ianuarie 2022Sfinţenie în eternitate…
20 ianuarie 2022Așezat de Tatăl Ceresc în inima noastră, în ființa noastră
Atributul Dumnezeiesc al Sfinţeniei Dumnezeieşti
Am realizat comuniunea cu Atributul Dumnezeiesc al Sfințeniei Dumnezeiești dimineața, în primul interval orar cu susținere. Din momentul în care m-am trezit am simțit că abia aștept să particip la această exemplificare. Era o chemare interioară. Ca a unui copil pur care se bucură de joacă. Am rămas focalizată. Mi-am dorit să rămân cât mai mult posibil la nivel supramental.
La începutul exemplificării am simțit că ființa mea este absorbită lin de o energie blândă, pură, pe care am perceput-o a fi sacră. Dar... ce știu eu ce e de fapt sacru...?
Undeva aproape de ființa mea am perceput cete de entități de lumină. Păreau a fi suspendate în această energie densă. Ființa mea parcă își continua ascensiunea odată cu acea energie, dar era toată nemișcare. Așa ca întregul Univers. Totul – interiorul meu, exteriorul – era nemișcare și pace. Nici timpul și nici spațiul nu existau.
Am simțit că mă copleșesc emoțiile şi a apărut şi sentimentul de gratitudine. Dar am reușit cumva să rămân focalizată, identificată, topită în acea energie blândă, plină de iubire. Nu era nici ca o atingere, nici intensă. Era și atât.
Apoi acea energie (stare) a coborât parcă în camera mea (în planul fizic) și părea a fi firească, atât de blândă, de accesibilă în acest plan pentru noi toți. Ca și când spunea: aici sunt cu voi toți.
Pentru că mintea începuse să caute ceva cu care să se identifice, să proiecteze, să „coloreze“ acea stare, m-am focalizat în inimă și acolo l-am găsit pe Grieg, plin de iubire. Apoi, ușor, am fost din nou absorbită de acea energie. Spre finalul exemplificării am perceput acea energie ca fiind în inima mea, parte din ea. Ca și când acolo e locul ei. Acolo o găsim, în inimile noastre.
M-am întrebat cu umilință dacă e necesar să trimit această relatare pentru că mi se părea că nu e ceva ieșit din comun sau mai copleșitor decât în alte meditații sau exemplificări și nici în alte momente simple din viața de zi cu zi. Am aflat răspunsul la întrebarea mea. Am realizat că până acum am perceput Atributul Dumnezeiesc al Sfințeniei Dumnezeieşti ca aparținând Lui și entităților de lumină şi că era mai puțin „prezent“ în mine, în noi... Acum simt că e atât de firesc... ca bunătatea. Nu trebuie să-l căutăm. E așezat de Tatăl Ceresc în inima noastră, în ființa noastră.
Mulțumesc cu iubire și recunoștință!
A.I., grupa 11, Cluj-Napoca