Valuri de plăcere binefăcătoare
27 mai 2020Sărbătoarea extaziantă că exist ca ființă unică
27 mai 2020Suntem hărăziți să trăim în starea aceasta de plenitudine
Atributul Dumnezeiesc al Plăcerii Dumnezeieşti
Am 3 aspecte de relatat. Primul este conștientizarea faptului că plăcerea e o formă și o frecvență de manifestare a LUMINII, a esenței noastre – nu e ceva egotic, nu e ceva ce se „merită“ sau nu. E o stare naturală de a fi, este un aspect al designului uman – noi suntem hărăziți să trăim în starea aceasta de plenitudine, indiferent ce! Am trăit-o în felul acesta, am recunoscut-o astfel și e o schimbare de paradigmă existențială pentru mine – slavă Lui Dumnezeu!
Al doilea aspect: plăcerea e o ascensiune, e o mișcare înspre înalt, e o ridicare, o transcendere, o căutare de Dumnezeu, o înălțare a ființei. Pornește de la mirare și înfiorare, dar urcă mult mai sus.
Și al treilea aspect: eu cred că defineam plăcerea ca fiind un rezultat al unui „ceva“ de din afara mea – acum simt că e de fapt o stare lăuntrică, o predispoziție, ca un parfum, ca un sunet subtil, ca o înflorire, o delicatețe, o fragilitate, pe fondul căreia simt nevoia să mă manifest într-un anume fel, să privesc, să zâmbesc și mai ales să ating (uneori fizic, alteori doar sufletește) ființa iubită.
Mulțumesc Lui Dumnezeu, ție Grieg și vouă, tuturor! Pentru aici și acum! Cum se simte asta? Felurit... dar mai ales VAST.
C., grupa 10, Galați