Dumnezeu îmi revela cât de important este să fiu mulțumită și de mine
20 martie 2020Am descoperit că cel mai mare dar pe care mi l-a dat Dumnezeu este viața însăși
20 martie 2020Parcă eram cu un pas înaintea evenimentelor
Atributul Dumnezeiesc al Recunoştinţei Dumnezeieşti
A fost o mare binecuvântare pentru sufletul meu Atributul Dumnezeiesc al Recunoştinţei Dumnezeiești – cred că au fost printre cele mai frumoase zile din viața mea. Am conștientizat cu multă atenție ce se petrece în universul ființei mele (dar și în afară) când rezonez cu această energie dumnezeiască. Am trăit stări de fericire indescriptibilă, de iubire și bucurie fără margini, m-am simțit mai conectată cu Sinele meu, mai prezentă și în armonie cu mine cum nu am mai fost de mult timp, dar totodată și cu ființele pe care le întâlneam.
Am găsit nenumărate motive pentru a-I mulțumi de dimineața până seara bunului Dumnezeu și ghidului nostru spiritual iubit pentru tot ceea ce mi-au dăruit cu atâta generozitate și îmi dăruiesc în fiecare zi. Am sesizat o conexiune strânsă cu Atributul Dumnezeiesc al Iubirii Dumnezeiești și cu Atributul Dumnezeiesc al Iertării Dumnezeiești. Am primit multe inspirații minunate și sincronicități foarte frumoase ce mi-au adus și mai multă bucurie și recunoștință în suflet. Priveam cu încântare și minunare cât de copleșitor este răspunsul lui Dumnezeu atunci când Îi mulțumesc din toată inima, cu candoarea unui copil. Am perceput o mai mare stare de integrare în tot ceea ce fac, parcă eram cu un pas înaintea evenimentelor și o atenție mult mărită.
Mulțumesc din suflet că existați!
G. P., grupa 26, Constanța