O stare de slavă dumnezeiască mi-a învăluit întreaga ființă
10 octombrie 2022Cât de minunat este să descoperi că viața ta este o adevărată minune
10 octombrie 2022E o stare atât de frumoasă, cu atâtea nuanțe
Atributul Dumnezeiesc al Conștiinței Dumnezeiești
Simt conștiința dumnezeiască mai trezită în ființa mea datorită acestei săptămâni minunate. Totodată, Dumnezeu mi-a arătat cam cât de conștientă sunt sau am fost de-a lungul anilor. Tresar de câte ori aud rostindu-se în conferințe cuvântul „conștiință“ și am înțeles că trezirea ei ține de aspirația de a fi una cu Dumnezeu, de a avea o conștiință trează ca și El.
Simt și multă iubire în timpul stărilor de comuniune cu acest Atribut Dumnezeiesc al Conștiinței Dumnezeiești, ceea ce îmi certifică faptul că iubirea este un nivel foarte înalt de conștiință.
Intuiesc ce fericiți sunt cei care și-au revelat Sinele, asta simt în auto-binecuvântări, care aduc multă conștiință în ființa mea și multe conștientizări. E o stare atât de frumoasă, cu atâtea nuanțe, în care cuvintele dispar și trăiesc un vid de care sunt copleșită și uimită în același timp, trăiesc în el și simt că am totul acolo, că înțeleg totul.
Mult mă ajută și lucrul pe Sahasrara, cu mantra, și sunt foarte încântată de cum se vede lumea de acolo. Și mai încântată sunt că Sahasrara îmi dă, pe lângă detașare, o mare iubire și o înțelegere superioară a realității, dar nu încrezută, ci uimitor de umilă, multă empatie și dispariția oricăror animozități și a gândirii discursive, critice. Constat cum deodată iubesc pur și simplu, doar repetând în minte mantra pe Sahasrara.
A., grupa 28, Costinești