M-a ajutat să păstrez o stare de încremenire
31 mai 2023Pentru sufletul „meu“ cea mai mare mulțumire este ca Dumnezeu să se manifeste prin mine clipă de clipă
31 mai 2023Am simțit imobilitatea muntelui
Atributul Dumnezeiesc al Imobilităţii Dumnezeieşti
Imobilitatea Dumnezeiască este un atribut măreț al lui Dumnezeu pe care urmăresc să îl asimilez, să îl captez în ființa mea, să rămân imobilă în exemplificările spirituale, să fiu acolo cu totul. Iar în această săptămână simțeam cum prin exemplificările ce ne-au fost oferite, tocmai aceasta mi s-a sugerat: „fii atentă, fii aici cu totul, nu te mișca!“
Am simțit imobilitatea muntelui. Totodată mă simțeam pe mine foarte vitală, imobilă, față în față cu Dumnezeu.
Am mai perceput imobilitatea ca pe o stare de fermitate în credință atunci când apar testele – credința de a rămâne de nestrămutat, de a nu ceda nici un pic în fața ispitei.
A., grupa 30, Costinești