Ce Grație să fii una cu Atotputernicul Dumnezeu – Singurul și Unicul
1 iunie 2020Dumnezeu cântă la inima mea
7 iunie 2020Am descoperit cum e să trăiești raiul pe pământ
Atributul Dumnezeiesc al Unicităţii Dumnezeieşti
Atributul Dumnezeiesc al Unicității Dumnezeiești este foarte drag sufletului meu, cu atât mai mult cu cât am primit un bilet minunat la începutul anului cum că: „Unicitatea ființei mele este un mare mister pe care trebuie să încep să-l descopăr neîntârziat“ și chiar mă gândeam că abia aștept să văd ce surprize îmi rezervă bunul Dumnezeu și care ar fi modalitățile cele mai potrivite pentru mine.
M-am simțit foarte iubită de Dumnezeu datorită unor integrări foarte speciale din acea săptămână. Am trăit stări de fericire copleșitoare, de adorație și iubire, de comuniune profundă cu MahaShakti. Am descoperit în universul ființei mele cât de sublim și unic se manifestă pentru mine Mama Divină, am descoperit unicitatea și frumusețea femeilor minunate ce au fost prezente, câte nuanțe și câtă bogăție interioară are sufletul feminin.
Am trăit stări de minunare și încântare fără margini să descopăr arhetipul feminin prezent în noi toate, manifestat într-un mod unic și perfect. Știu că erau momente în care contemplam plină de admirație calitățile minunate ce le percepeam ca fiind trezite în anumite ființe, cred că a fost săptămâna care m-a îmbogățit enorm, în care am descoperit cum e să trăiești raiul pe pământ și ce responsabilitate enormă avem fiecare în a dărui ființelor dragi din propria unicitate, tot ceea ce este bun și sfânt în noi.
Mulțumesc din toată inima, cu profundă recunoștință ghidului nostru spiritual și Mamei Divine pentru tot ceea ce ne oferă prin intermediul acestui tapas, pentru toate semnele și sincronicităţile dumnezeiești. Vă iubesc!
G. P., grupa 26, Constanța