Iertarea cuprinde și Iubirea…
19 octombrie 2022Am simțit picături de Grație care curg în ființă
19 octombrie 2022Acum realizez cu uimire că a ierta înseamnă o dumnezeiască eliberare!
Atributul Dumnezeiesc al Iertării Dumnezeiești
În prima exemplificare cu Atributul Dumnezeiesc al Iertării Dumnezeiești, i-am luat pe toți la rând și am făcut pace, iertându-i. La fiecare simțeam cum las un bagaj greu și urât în urmă, o carcasă care mă ținea încătușată în închistare, ură, ranchiună și îmi stopa orice posibilitate de a manifesta iubire pe acel canal care era acea ființă. Am simțit că fiecare ființă cu care am relaționat mai mult sau mai puțin este un DAR, dar totodată un test de la Dumnezeu, pentru a reveni asupra greșelilor mele trecute și a mă elibera de acea energie karmică.
Acum realizez cu uimire că a ierta înseamnă o dumnezeiască eliberare! Și totodată o deschidere spre a fi un vas de manifestare a iubirii. Pentru că nu putem iubi deplin decât dacă iertam. De câteva zile mă simt mai ușoară ca un fulg, atât fizic cat și subtil. Dorm ca un prunc. Iertând am reprimit iubirea ce o purtam celor pe care cândva i-am iubit și am sufletul plin de aceste daruri. Ce miracol este a ierta!
Mă simt din nou copilul pur ce eram cândva. În paranteză fie spus, am grijă de copii,E uimitoare candoarea copiilor și darul lor de a ierta imediat, iar aceasta este dovada clară că în esență am fost creați perfecți, după chipul și asemănarea Tatălui Ceresc Dumnezeu, având în noi toate aceste daruri sublime, Atributele Dumnezeiești, aceste semințe de „aur” pur.
Mulțumesc Tatălui Ceresc pentru că m-a eliberat de aceste bagaje grele și că pot iubi din nou, deplin, acele ființe, cu inimă de copil, iubită, soră, prietenă, fiică. Mă simt binecuvântată. Un vârtej amețitor și dulce de iubire curge din nou prin mine. Mă simt eliberată și expansionată în spațiul infinit. O pace profundă îmi umple întreaga ființă. Ce miracol dumnezeiesc că exiști Grieg, îți mulțumesc cu recunoștință! Ești prezent în toate exemplificările și mă ghidezi cu iubire pentru a primi cat mai multă înțelegere, iubire, cuprindere, care fac din mine un vas de manifestare a acestor sublime daruri, Atributele Dumnezeiești.
Mulțumesc Tată Ceresc, MULȚUMESC!
D.O., Cluj