O trimitere în interiorul ființei, în esența propriei fiinţe
13 ianuarie 2021Acest atribut mă duce dincolo de minte
13 ianuarie 2021A fost ca o călătorie interioară a descoperirii de Sine
Atributul Dumnezeiesc al Simplităţii Dumnezeieşti
Meditația din această dimineața a fost o revelație pentru mine. Am simțit cum această energie dumnezeiască a simplității dumnezeiești mă ajută să mă centrez foarte uşor în momentul prezent.
A fost ca o călătorie interioară a descoperirii de Sine. Observam de la nivelul inimii spirituale unicitatea și autenticitatea ființei mele dincolo de tot ceea ce mi-am imaginat și am crezut că sunt vreodată, la nivel de esență, că sunt scânteie din Dumnezeu Tatăl şi totodată identică cu toate ființele.
Contemplam această frumusețe a simplității, dacă pot spune aşa și observam cum în simultaneitate se trezeau și alte energii dumnezeiești: o pace profundă, bucuria de a îmbrățișa tot și toate ființele, o stare de fericire indescriptibilă și beatitudinea comuniunii cu Dumnezeu.
Chiar am sesizat cu încântare, că atributele dumnezeiești pe care le-am aprofundat până acum rămân "fixate" în aura mea și în anumite momente pot accesa ușor, uneori instantaneu aceste energii, chiar și atunci când facem meditații cu alt atribut dumnezeiesc. Ele devin o continuă sursă de minunare, apar sincronicități și semne dumnezeiești și îmi simt sufletul încontinuu plin de recunoştinţă și iubire față de Dumnezeu și ghidul nostru spiritual.
Vă îmbrăţişez cu bucurie.
G. P., grupa 26, Constanța