31 mai 2020
... am văzut o energie care mi-a cuprins inima cu totul, iar eu „dispărusem“.
31 mai 2020
Am perceput acest Atribut Dumnezeiesc al Unicității Dumnezeiești ca un TOT întreg, format din manifestările lui Dumnezeu pe care EL le creează neîncetat ...
31 mai 2020
Iubirea plină de tandrețe, duioșie, căldură sufletească mă duce într-o dăruire și venerație față de Dumnezeu.
31 mai 2020
... vibrația plăcută a corpului fizic, înălțare, sublimări intense ale energiei, în special în etajele superioare ale ființei, energizare intensă și plăcută ...
31 mai 2020
Dumnezeu este atât cel care dăruiește Grația, El însuși fiind Grație, Grație Dumnezeiască!
31 mai 2020
Am simțit (cred că prima oară) că îţi trebuie curaj pentru a-ți trăi experiențele pe care le-ai ales pentru această viață.
31 mai 2020
Au sosit vremurile anunțate în care putem să ne afirmăm cu fermitate și curaj condiția de inițiați pentru că tot ce am învățat este bun, drept și folositor nouă și întregii umanități.
31 mai 2020
Am perceput prezența tainică a lui Dumnezeu Tatăl ce îmi pătrundea întreaga ființă, ca o energie foarte rafinată, plină de blândețe și dulceață dumnezeiască, de iubire, de sacralitate.
31 mai 2020
Blândețea ghioceilor, a florilor de primăvară, a muzicii, a Fecioarei Maria, a Blândului Păstor Iisus – expresie a Iubirii dumnezeiești.
31 mai 2020
Ascultând muzica m-am topit ca untul ce urmează să fie aruncat în focul sacrificial ...
31 mai 2020
În meditația din această seară am simțit o stare de blândețe, de fericire și de grație îngemănate (sau întriplate)...
31 mai 2020
Astă seară am retrăit acea stare de bucurie, savoare. Era ca o regăsire a esenței ființei mele.