Copacul vieții, o emanație din anahata chakra, pura conștiință, liniștea și armonia universului
13 martie 2020Muzica are diverse tonalități ce se nasc unele din altele și se integrează într-un tot armonios
13 martie 2020Am trăit multe tonuri, de diferite vibrații, cu o bucurie imensă
Atributul Dumnezeiesc al Tonului Dumnezeiesc
Când am început meditația cu Atributul Dumnezeiesc al Tonului Dumnezeiesc (în acea zi, meditația am făcut-o la altă oră), L-am rugat pe Dumnezeu să se manifeste în așa fel încât să „înțeleg“ și să simt mai profund acest aspect. La început, în interiorul pieptului, datorită muzicii, am perceput o vibrație înaltă (ca atunci când cântă o soprană) ce urca spre Vishuddha chakra. Apoi „cineva“ a activat mai multe puncte în Anahata chakra. Parcă erau niște degete invizibile ce apăsau acele puncte. Am trăit multe tonuri, de diferite vibrații, cu o bucurie imensă. Chiar eram în altă lume, dar mă vedeam în interior.
La un moment dat am văzut în dreptul lui Anahata chakra o energie „neagră“ ca noaptea, dar transparentă, ce se apropia din ce în ce mai mult. Îmi producea o comprimare a energiei din piept și am rămas liniștită, să văd ce se petrece. Totul a fost bine, până când am văzut că în spate era un punct și acea comprimare mă apropia de el. Dar când am fost foarte aproape a apărut o ușoară frică de necunoscut, suficient cât să ies din acea experiență. Atunci am realizat că meditația am făcut-o de 54 de minute și, fiind interiorizată, nu am sesizat că telefonul îmi derula alt atribut, cel al Iubirii Dumnezeiești. Pentru mine totul a fost ca o singură meditație și eram fascinată de bogăția trăirilor avute, încât mi-am spus în sinea mea „Doamne, ce multe melodii are acest atribut!“ Fiecare melodie avea o tonalitate aparte ce îmi trezea diferite stări sublime.
Mulțumesc pentru tot!
B., grupa 22, București