Trebuie împletită iubirea cu toleranța
13 ianuarie 2021Tot ce ne atinge cu adevărat sufletul e atât de simplu şi frumos!
13 ianuarie 2021Marile adevăruri sunt simple, dar pline de taine
Atributul Dumnezeiesc al Simplităţii Dumnezeieşti
La acest atribut am mai simțit că energia din interiorul meu produce o anumită presiune, dar nu la nivel celular, (așa cum mai simțeam în unele meditații) ci ca "spaţiu". Eram plină de acea energie foarte fină și mă simțeam ca un balon care este umplut cu aer. Treptat căpăta densitate și chiar o anumită greutate. Uneori făceam de 2 ori meditația în aceeași zi și observam că se trecea la altă etapă, ca o continuare a procesului de "fixare".
Azi am simțit extraordinar de frumos prin faptul că era o stare de mulțumire totală, o iubire necondiționată și pură existență. Am înțeles prin intuiție că "a fi sărac cu duhul" și a trăi în armonie cu întreaga creație ne unește cu Dumnezeu. Marile adevăruri sunt simple dar pline de taine (complexe).
O altă conștientizare a fost aceea că acest atribut al simplității mă ajută foarte mult în trezirea înțelepciunii. Cu cât ești mai "simplu"(mai ales mental )cu atât vezi lucrurile altfel și poți lua deciziile corecte.
Mulțumesc pentru tot.
B., grupa 22, Bucureşti