O stare de transcendență și claritate luminoasă, de încremenire
17 aprilie 2020Simplitatea aduce putere
17 aprilie 2020În interiorul meu simțeam că Dumnezeu creează o țesătură
Atributul Dumnezeiesc al Simplităţii Dumnezeieşti
Când am început meditațiile cu Atributul Dumnezeiesc al Simplității Dumnezeiești, trebuie să recunosc că am fost uimită. În primul rând am avut senzația că am urcat pe alt nivel și că este un nou inceput. Mă uit în urmă și văd cât de mult am "crescut" – ca în basme.
Acest atribut mi-a fost revelat simultan din planul fizic și cel subtil. Nu am înțeles la început de ce am văzut "granița" dintre zi și noapte. Am simțit vastitatea apei, natura cu frumusețea ei fiind pline de simplitate, deşi (paradoxal) foarte bogate. Trăiam starea de contemplare. Totul – atât de aici, cât și de dincolo era transparență, autenticitate, puritate. Aveam viziunea că această transparență este prezentă în fiecare "colț", asemeni văzduhului. Respiraţia îmi ajungea în swadhisthana chakra, trezind acest centru cu delicatețe. Din kundalini am văzut ceva asemănător unui far îndreptat în sus (spre sahasrara).
În interiorul meu simțeam că Dumnezeu creează o țesătură. Sunetele de la unele părți muzicale le percepeam în urechi mult mai clar, ca și cum dispăruse ideea de ureche fizică și se duceau în vishuddha chakra mult mai repede, mai direct. Mă străduiesc să explic clar, dar uneori parcă nu găsești cuvinte. Deci predominant simt activarea centrilor de forță vishuddha chakra, swadhisthana chakra, anahata chakra și ajna chakra.
Mulțumesc din suflet pentru modul armonios de ardere a karmei și ajutorul în a face pași către Dumnezeu.
B., grupa 22, Bucuresti